Grupul de experți al Comisiei Europene privind impactul economic și societal al cercetării și inovării (ESIR) a sprijinit în mai multe rânduri obiectivul de a promova o transformare industrială sistemică care să meargă dincolo de aprofundarea tehnologiei digitale în industrie, pentru a adopta o paradigmă durabilă centrată pe factorul uman și rezilientă. Abordarea „Industria 5.0”, încă departe de a fi universal recunoscută, este esențială pentru viitorul economiei europene și reprezintă un pas atât de necesar pentru a se asigura că industria devine mai degrabă un protagonist decât un factor pasiv de transformare. În această sinteză politică, ESIR analizează în mod specific intersecția dintre transformarea industrială și viitorul muncii.
Viitorul muncii trece printr-o furtună perfectă, care a dat naștere, în același timp, unor semne din ce în ce mai puternice de avertizare cu privire la strămutarea forței de muncă și la lipsa de personal calificat și a unor tendințe la fel de îngrijorătoare de a elimina perturbările forței de muncă ca fiind mai puțin importante decât alte probleme emergente, inclusiv cele legate de competitivitatea economică și autonomia strategică. În această notă, ESIR prezintă numeroase dimensiuni ale dezbaterii privind viitorul muncii, plasându-le în contextul politicilor industriale și de inovare actuale ale UE. Cercetarea se axează în special pe dezbaterea privind transformarea industrială, din perspectiva Industriei 5.0.
Secțiunea 1 a notei susține că paradigma de referință pentru transformarea industrială, așa-numita Industrie 4.0, ia în considerare în mod insuficient dimensiunea locurilor de muncă și a competențelor, precum și impactul social aferent; și că, în mod similar, accentul pus în prezent pe „zero emisii nete” nu pune suficient accentul pe urgența locurilor de muncă. Prin urmare, ESIR propune ca UE să adopte o strategie cuprinzătoare „Industria 5.0”, menită să facă din transformarea industrială sistemică un protagonist al rezilienței și durabilității viitoare, mai degrabă decât un obstacol în calea unui viitor mai prosper. Această abordare „Industria 5.0” trebuie să includă viitorul muncii ca dimensiune esențială a dezvoltării durabile viitoare, la același nivel cu alte obiective esențiale, cum ar fi protejarea climei și a biodiversității și, în sens mai larg, asigurarea rezilienței pe termen lung. Propunem, de asemenea, ca această abordare să fie însoțită de o analiză prospectivă strategică și de o analiză a perspectivelor, având în vedere incertitudinea asociată cu evoluția industriei (și a muncii) în următorii ani. Trebuie reamintit faptul că viitorul muncii pe termen lung implică prea multe incertitudini pentru orice proiecție în condiții de siguranță.
Secțiunea 2 propune o abordare etapizată a integrării locurilor de muncă în politica industrială a UE, atât la nivelul UE, cât și la nivel regional, pe baza analizei prospective și retrospective. Această abordare ar ajuta factorii de decizie să ia în considerare aspecte-cheie, cum ar fi:
- „Ce viitor” sau mai bun: ce alte contracte futures pot apărea, cu consecințe diferite pentru viitorul muncii, precum și modul în care se poate ține seama de incertitudinea sporită și de lumea cu risc ridicat atunci când se planifică viitorul muncii;
- „Ce locuri de muncă” vor apărea în Europa în ceea ce privește cantitatea, calitatea și specializarea; și
- „Ce competențe” vor fi necesare, în special dacă se adoptă o abordare centrată pe factorul uman a transformării digitale, care necesită complementaritate între oameni și mașini, precum și supremația celor dintâi asupra celei de-a doua.
Acest lucru ne va conduce, dincolo de accentul tradițional pus pe STIM și pe programare, către o recunoaștere mai largă a gândirii critice, a competențelor sociale și non-tehnice, precum și a cunoștințelor de domeniu, a creativității și a imaginației ca trăsături distinctive ale viitoarelor ocupații umane. ESIR propune, de asemenea, metodologii de cartografiere a specializării tehnologice relative a Europei și a potențialului de a crea locuri de muncă în viitor, într-un mod care să țină seama și de particularitățile regionale ale teritoriului UE; și pledează în favoarea integrării creării de „locuri de muncă de calitate” în toate politicile UE.
Pe scurt, UE nu dispune în prezent de o strategie cuprinzătoare pentru transformarea sistemică a economiei, care să ia în considerare în mod corespunzător cantitatea și calitatea viitoarelor locuri de muncă. Lansarea recentă a Actului privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete și a „academiilor” ad-hoc pentru a crea competențele necesare reprezintă un pas promițător; cu toate acestea, nici măcar acest pas binevenit nu acordă suficientă importanță chestiunii creării de locuri de muncă și stimulării competențelor. În plus, ambiția Europei de a deveni o destinație de talie mondială pentru investițiile ecologice, care, la rândul său, ar permite crearea de noi locuri de muncă, pare să fi fost subminată de relansarea politicii industriale în destinații concurente, cum ar fi Statele Unite, unde mai multe măsuri de politică (printre care, în special, Legea privind reducerea inflației) atrag investiții în energie curată, cu promisiunea de credite fiscale și cu sarcini de reglementare comparativ mai mici.
