Finanțări

Burse ANIS pentru lectori și asistenți universitari în informatică

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (pe scurt ANIS) deschide în perioada 1-25 septembrie o sesiune de înscriere pentru granturi adresate cadrelor universitare. Cel pentru lector universitar va finanța introducerea unui nou curs în anul universitar 2022-2023 sau actualizarea unui curs existent în opt domenii tehnologice specificate (big data, cyber security, AI, IoT, VR, HealthTech, blockchain și Tech for All), ia cea pentru asistent universitar va finanța conținutul laboratoarelor din aceleași domenii tehnologice.

Despre bursele ANIS: Bursele ANIS sunt un program lansat de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, care oferă granturi de 5.000 de euro pentru lectorii sau asistenții universitari din toată țara, cu vârsta de până în 40 de ani. Aceste burse sunt destinate îmbunătățirii activității de predare prin introducerea de cursuri noi sau actualizate, precum și soluții pentru actualizarea laboratorului. Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să dețină titlul de doctor, respectiv gradul didactic de lector sau asistent universitar. Înscrierile la program se fac online, iar procesul de evaluare include o etapă preliminară, în baza aplicației scrise și a unui clip video în care candidații prezintă elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Ulterior, finaliștii vor susține un interviu cu membrii comitetului de evaluare.

Distribuie
Informații Finanțare
Forma de finanțare​

Grant
Zonă Geografică

România
Tipul Inițiativei

Inițiativă Națională

Cele mai noi Finanțări