Finanțări

Finanțare EIT: Întărirea capacității de inovare pentru instituții de învățământ superior.

Această aplicație este deschisă atât instituțiilor de învățământ superior care au particiapat deja la Programul Pilot, cât și instituțiilor publice de nivel local și regional, companiilor private, organizațiilor sau asociațiilor care reprezintă instituții de învățământ superior sau institutelor de cercetare din țările membre UE care participă la programul Horizon Europe. Vor fi acceptate un număr maxim de 16 proiecte care vor primi maximum 350.000 EUR pentru Faza 1 (mai-decembrie 2023) și 400.000 EUR pentru Faza 2 (ianuarie-iulie 2024). Organizațiile sau instituțiile eligibile trebuie să facă dovada capacității de integrare a activităților de promovare a talentelor în deep tech și șă își formuleze propunerile în conformitate cu Inițiativa Deep Tech Talent. Principalele obiective ale acestui demers sunt mărirea capacității antreprenoriale și de inovare a instituțiilor de învățământ superior europene și întărirea integrării acestora la ecosistemele de inovație europene. În practică, instituțiile ce vor aplica la acest program vor integra domenii deep tech în curicula universitară, vor susține start-up-uri și spin-off-uri sau vor facilita inovatorilor deep tech accesul pe piața IT. Această inițiativă urmează oiectivele EIT (Institutul European pentru Ionvație și Tehnologie) stabilit în SIA (Strategic Innovation Agenda 2021-2027) și funcționează prin Comunitățile de Cunoaștere și Inovație EIT KIC (Knowledge and Innovation Communities) la nivel european. Oferta expiră pe 28 febriarie 2023.

Distribuie
Informații Finanțare
Forma de finanțare​

Grant
Zonă Geografică

România
Intermediarul

Horizon Europe
Tipul Inițiativei

Inițiativă Instituționala UE

Cele mai noi Finanțări