Documentul analizează decalajul digital legat de vârstă în Uniunea Europeană, concentrându-se asupra modului în care adulții de 65–74 de ani rămân în urma populației adulte generale la utilizarea internetului, competențe digitale și participare la educația în domeniul TIC.
Pe baza datelor Eurostat din perioada 2013–2025, raportul arată că, deși utilizarea internetului în rândul persoanelor vârstnice a crescut semnificativ, iar decalajul dintre generații s-a redus, disparitățile dintre țări rămân substanțiale. Ele sunt deosebit de pronunțate în Europa de Sud și de Est, unde barierele structurale — niveluri mai scăzute de educație, inegalități de venit și acces limitat la formare personalizată — continuă să împiedice incluziunea digitală.
Nu doar accesul contează, ci și modul de utilizare
Studiul subliniază că decalajul digital nu ține numai de acces, ci și de calitatea și scopul utilizării. Utilizatorii vârstnici folosesc internetul mai ales pentru funcții de bază — comunicare și consum de informații — în timp ce participarea la activități mai avansate, precum serviciile bancare online, învățarea la distanță sau implicarea civică, rămâne limitată.
În mod similar, deși o parte dintre persoanele vârstnice raportează competențe digitale de bază, există un deficit clar la competențele operaționale, de rezolvare a problemelor și de creare de conținut. Rezultatul este o formă de „digitalizare pasivă”, în care tehnologia este utilizată limitat și netransformativ, consolidând mai degrabă decât reducând inegalitățile sociale.
Formarea nu ajunge la cei care au cea mai mare nevoie
O constatare esențială este participarea foarte scăzută a adulților vârstnici la învățarea pe tot parcursul vieții și la formarea în domeniul TIC, care rămâne concentrată în rândul populației în vârstă de muncă. Această absență contribuie la lacune persistente de competențe și limitează potențialul de îmbătrânire activă și de incluziune socială.
Lucrarea concluzionează că decalajul digital la vârste înaintate este o problemă cumulativă și structurală, modelată de factori care se intersectează: educația, veniturile și sprijinul instituțional. Ea susține nevoia unor politici publice specifice care să integreze educația în domeniul TIC în învățarea pe tot parcursul vieții, să adapteze formarea la nevoile persoanelor vârstnice și să trateze incluziunea digitală ca o componentă esențială a coeziunii sociale și a cetățeniei digitale.
Concluziile sunt direct relevante pentru România, care se numără printre statele din Europa de Est unde raportul identifică cele mai mari decalaje.
Sursă: conținut european preluat și tradus de pe Digital Skills and Jobs Platform.
