Resurse Training

Tabăra de programare Mind Hub – termen limită depășit

Mind HubMind Hub este o franciză a Telerik Academy School din Bulgaria, a cărei misiune este de a pregăti talente în domeniul IT&C prin dezvolatrea gândirii logice și analitice și mai ales prin studiul fundamentelor programării. Anul acesta Mind Hub oferă copiilor cu vârste între 6 și 11 ani șansa de a participa la Academia de Programare de Vară. Programul este flexibil, de la o jumătate de zi la douăzeci de zile, iar tematicile sunt variate, de la progamarea jocurilor și comportamentul roboților la dezvoltarea abilităților creative. După o săptămână, copiii vor primi un certificat de participare, iar pentru o participare de două săptămâni sau mai mult se vor oferi un certificat și un premiu.

Distribuie
Informații Resursă Training
Topologie

fundamentele programării
Documente

Cele mai noi Resurse