Știri

Cum va transforma compania UiPath procesele de business pe baza inteligenţei artificiale

Postat pe:

Compania UiPath a anunţat în cadrul evenimentului său anual, Forward VI, care a avut loc în Las Vegas, că va integra inteligenţa artificială generativă, module de IA specializate pe anumite domenii dar şi automatizări care să ducă la realizarea a ceea ce marile companii „aşteaptă de prea mult timp: automatizări cu un singur click“.

UiPath, cea mai puternică companie de IT pornită din România, care a crescut la nivel global pe fondul explo­ziei tehnologiei RPA (robo­tic process automation) – nişte roboţi software care făceau în locul oamenilor activităţile repetitive – are acum o nouă pa­ra­digmă de creştere – inteligenţa artificială, care va fi încorporată în diferitele sale forme în cadrul produselor companiei, cu ţinta de a le permite utilizatorilor să-şi automatizeze munca folosindu-se de un limbaj natural.

„Dacă inteligenţa artificială este creierul, automatizarea este corpul prin care acesta execută mişcările de care are nevoie“, a definit Daniel Dines, cofondatorul UiPath modul în care vede creşterea companiei în viitor pe baza noilor instrumente apărute de AI (artificial intelligence) în ultimul an.

UiPath nu doar vorbeşte despre AI ca tot restul lumii, ci a integrat tehnologia şi o pune la treabă la birou, pentru a ajuta companiile, a punctat şi Robert Enslin, co-CEO al UiPath. „Câte conversaţii ai avut despre AI în ultimele luni? Multe. Ştiu că am avut şi eu astfel de discuţii, cu oameni din întreaga lume. De unde putem începe? Ai angajat tu sau a angajat CIO-ul tău o companie de consultanţă pentru a înţelege acest domeniu? Care ar trebui să fie strategia ta? Pot să-mi permit asta? Tehnologia AI nu este nouă. Platforma noastră a fost îmbogăţită cu AI încă de la început, combinând cea mai bună tehnologie de AI cu puterea creativă a AI generative. Practic, AI face ca potenţialul pentru automatizare să fie aproape nelimitat. Şi automatizarea este elementul de care ai nevoie pentru a transforma potenţialul AI în valoare reală şi pentru a avea un impact real. Iar cel mai tare lucru la UiPath este că nu doar vorbim despre AI. Punem AI în practică şi în automatizări“, a spus Robert Enslin, Co-CEO al UiPath pe scena Forward VI.

Compania a anunţat în cadrul evenimentului său anual, Forward VI, care a avut loc săptămâna trecută în Las Vegas, că va integra inteligenţa artificială generativă, module de IA specializate pe anumite domenii dar şi automatizări care să ducă la realizarea a ceea ce marile companii „aşteaptă de prea mult timp: automatizări cu un singur click“. Toate aceste noi funcţionalităţi şi integrări cu IA au fost prezentate sub termenul de Autopilot, care vine sub diferite forme – de la un asistent care va ajuta utilizatorii să gestioneze lista de sarcini zilnice, de exemplu automatizând preluarea datelor din documente până la un companion pentru dezvoltatorii de software, care le va permite programatorilor să enunţe problemele pe care vor să le rezolve, urmând ca noul asistent să genereze codul în forma corectă şi/sau să îl testeze. Autopilot nu se va limita la acest lucru ci va putea fi un fel de companion în aproape orice activitate din birou: de la testarea produselor software până la realizarea de analize şi rapoarte ale unor documente.

UiPath a prezentat însă la eveniment o întreagă suită de soluţii şi aplicaţii bazate pe AI – de la soluţii prin care companiile se pot conecta la ChatGPT de exemplu pentru a se folosi intern de capabilităţile platformei de sumarizare sau corectare a unor texte, până la produse proprii. Unul dintre ele, prin care compania va intra în 2024 pe piaţa de business to consumer fost prezentat ZF de Cosmin Voicu, product owner la Uipath. Este vorba de ClipboardAI – care practic procesează „inteligent“ un document, cum este un paşaport, şi preia datele pe care le poate copia singur pe alte platforme sau site-uri, de exemplu pe cel al unei linii aeriene pentru formalităţile de check-in online. „Cum funcţionează dacă ai acest produs, ClipboardAI, este că deschizi paşaportul tău, îi faci o poză, apoi deschizi imaginea cu paşaportul tău, îi dai copy şi atât, apoi te duci unde vrei să îi dai lipire şi te duci şi dai comanda şi analizează pagina liniei aeriene de exemplu şi începe să scrie datele în ea şi aşa în cinci secunde totul este gata“, a explicat Voicu. Practic cu o singură comandă de copiere asistentul UiPath copiază toate datele din paşaport şi le copiază singur acolo unde este nevoie în altă aplicaţie sau pe un site, cum ar fi cel unei linii aeriene, reducând dramatic timpul alocat acestor sarcini.

Sursa: https://www.zf.ro/business-hi-tech/video-subtitrat-drumul-uipath-de-la-rpa-la-automation-si-ai-at-work-22159389

Distribuie
Informații Articol

Cele mai noi știri

29 ianuarie 2024