Știri

Excelența în mediul digital a fost premiată la Webstock Awards 2023

Postat pe:

Webstock 2023 este probabil cel mai mare eveniment de marketing și comunicare din România, anul acesta. Cu o audiență record, evenimentul maraton al industriei de comunicare online și social media a adus în prim-plan subiecte actuale, susținute de voci apreciate, și a premiat cele mai bune campanii și proiecte realizate de companii și agenții locale.

Gala Webstock Awards și-a întrecut propriile recorduri. Cu peste 400 de nominalizări, un juriu format din peste 200 de specialiști din întreaga industrie și o audiență de aproape 500 de persoane la gală, Webstock Awards și-a consolidat statutul în domeniul marcom, fiind una dintre cele mai prestigioase competiții desfășurate în România.

Marcând 15 ani de la lansare, Webstock Awards 2023 a inclus în premieră două secțiuni: Creators Awards și Brands Awards, din dorința de a acoperi o varietate mare de proiecte extraordinare, care au animat spațiul online în ultimul an.

Secțiunea Creators Awards
Secțiunea a fost dedicată acelor creatori de conținut care au o contribuție semnificativă în domenii precum comunicare, marketing, digital, tehnologie, business și dezvoltare personală sau care prin amprenta lor digitală câștigă admirația publicului ori creează comunități puternice.

Cu un juriu format din practicieni de top și un vot public numeros, fiecare nominalizare a fost evaluată cu atenție pentru a selecta câștigătorii. În competiție, anul acesta, au jurizat 78 de specialiști și au votat online peste 46.650 de persoane unice, ce au acordat peste 211.000 de voturi.

Secțiunea Brands Awards
Secțiunea a fost dedicată brandurilor și agențiilor care au lansat în ultimul an proiecte ingenioase și campanii inovatoare și memorabile. La Brands Awards, competiția a fost acerbă, iar acest lucru a fost reflectat de numărul mare de nominalizări: 278 de proiecte. Înscrierile au fost analizate cu atenție de 138 de profesioniști în marketing, publicitate și digital.

La această ediție, cele mai premiate branduri la Webstock Awards 2023 au fost Samsung (7 premii), Kaufland (5 premii) și Tazz (5 premii).

Mai multe detalii despre câștigători sunt disponibile aici: https://webstockawards.ro/castigatori-brands/#up.

Anul acesta, sistemul de acordare al premiilor a fost adaptat pentru a se conforma celorlalte competiții de pe piața locală și internațională, iar în urma notării, au fost acordate trei tipuri de premii – Gold (Locul 1), Silver (Locul 2), și Bronze (Locul 3). Pentru această ediție, artistul Ovidiu Toader a conceput un trofeu original, care a adus o notă distinctivă evenimentului și a subliniat importanța creativității în mediul digital.

Webstock Awards 2023 a fost o platformă care a evidențiat excelența și inovația din social media, în timp ce a sărbătorit 15 ani de evoluție continuă în această industrie. Felicitări tuturor câștigătorilor și nominalizaților pentru contribuția lor semnificativă la dezvoltarea mediului online în România.

Distribuie
Informații Articol

Cele mai noi știri

29 ianuarie 2024