Marți, 3 octombrie 2023, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a găzduit întâlnirea la nivel înalt între Bogdan-Gruia IVAN, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Milena STOYCHEVA, ministrul bulgar al Inovării și Dezvoltării.
În cadrul reuniunii, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere pentru cooperare în domeniile inovării, digitalizării, ecosistemului de start-up-uri, dezvoltării high-tech și conectivității digitale între Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România și Ministerul Inovării și Dezvoltării al Republicii Bulgaria, ca prim pas concret în cooperarea instituțiilor cu atribuții în aceste domenii din cele două state vecine.
Memorandumul creează cadrul general al cooperării la nivel guvernamental și între entitățile de cercetare, dezvoltare și afaceri din cele două țări, în domeniile menționate și prevede acțiuni de sprijin pentru companiile nou-înființate în aceste domenii.
Ministrul Bogdan-Gruia IVAN a exprimat intenția unei cooperări concrete în domeniul politicii de cercetare și inovare, prin schimburi de experiență între echipele de lucru ale celor două ministere, propunere primită cu entuziasm de către delegația bulgară.
“Îmi dă încredere deschiderea doamnei ministru STOYCHEVA. Împreună, România și Bulgaria pot să devină lideri de creștere economică în regiune, prin atragerea de investiții în zona publică și în cea privată, prin înființarea centrelor de tehnologii avansate precum inteligența artificială, prin susținerea start-up-urilor și prin participare la programe comune în sfera digitalizării și conectivității digitale”, a declarat ministrul Bogdan-Gruia IVAN.
De asemenea, ministrul bulgar Milena STOYCHEVA a menționat importanța cooperării între cele două ministere pentru consolidarea inovării în cercetare și pentru transformarea digitală, demersuri care necesită o pregătire a resursei umane pentru dezvoltarea regională sustenabilă.