Știri

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca: Tehnologia poate să devină un aliat, dacă ştim să o folosim în siguranţă

Postat pe:
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, marţi, că tehnologia poate să devină un aliat, „dacă ştim să o folosim în siguranţă” şi a spus că una dintre competenţele cheie în profilul absolventului este competenţa digitală.

„Înainte de a vorbi despre educaţie şi despre ce facem să ne simţim mai în siguranţă şi mai ales pentru a învăţa cum să ne ferim de pericolele din online aş dori să-mi aduc aminte de eforturile Google de a contribui la acest tip de educaţie. Unul dintre proiectele prin care putem ajuta întregi comunităţi educaţionale de a înţelege cum putem fi în siguranţă online şi mai ales cum îi putem învăţa şi pe alţii să fie în siguranţă este „Eroii internetului”, probabil cel mai vizibil proiect în acest sens”, a afirmat ministrul la evenimentul „Securitatea cibernetică: inovaţie şi educaţie”, organizat de Google cu ocazia Lunii Europene a Securităţii Cibernetice.

Ligia Deca a precizat că se investesc diferite tipuri de fonduri „pentru a putea dezvolta competenţa digitală, care este una dintre competenţele cheie în profilul absolventului”.

„Competenţa digitală este una dintre competenţele cheie în profilul absolventului. Asta înseamnă că noi o urmărim de la educaţia timpurie până la cel mai înalt nivel de învăţământ. Sigur că în educaţia timpurie învăţăm chestiuni de bază, ca apoi, pe măsură ce copiii progresează, să înveţe comportamente în online, cum să se păzească de pericole, competenţe digitale concrete şi în zona de codare şi în zona de utilizare a diferitelor elemente. Avem multe proiecte în parteneriat cu universităţile, cu mediul privat, cu mediul asociativ pentru a creşte nivelul de competenţă digitală, în primul rând în rândul cadrelor didactice, care mai departe să poată să utilizeze tehnologiile în zona de predare/învăţare”, a mai spus ministrul.

Deca a amintit că există o concentrare pe ceea ce înseamnă siguranţa în online şi prin programul naţional de combatere a violenţei în zona şcolară.

„Există proiecte precum cel prezentat astăzi de cei de la Google, ‘Eroi internetului’, pentru a ne păzi copii de pericolele de pe internet, dar în acelaşi timp avem şi noi o serie de iniţiative. De exemplu, formarea a 100.000 de profesori pentru competenţe digitale, formare care va avea loc prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Deja avem o serie de profesori formaţi şi în perioada pandemiei, când au folosit dispozitive şi tehnologii de învăţare şi în acelaşi timp ne dorim, pe lângă ce avem acum în programa şcolară, în gimnaziu avem deja ore dedicate educaţiei digitale, să extindem acest lucru şi pentru liceu şi să existe noţiuni în cadrul altor discipline şi în zonele de educaţie timpurie şi învăţământ primar (…) Digitalizarea şi accesul la resursa online sunt o constantă în orice disciplină de aceea noile abordări pedagogice nu ignoră resursele digitale, ci le încorporează în experienţa educaţională”, a explicat Ligia Deca.

Ministrul a precizat că, pe lângă educaţia oferită copiilor în şcoli, este nevoie să se facă şi o educaţie a părinţilor.

„Trebuie să avem şi o educaţie a părinţilor. Şi eu sunt părinte şi deja am citit mult despre ce înseamnă expunere la ecrane, aplicaţii educaţionale care să stimuleze dezvoltarea copilului, faţă de aplicaţii care mai degrabă îi încarcă emoţional şi eu cred că de acolo trebuie să avem o igienă a utilizării reţelelor sociale, a dispozitivelor online, a ceea ce înseamnă conţinut de calitate în online şi ce înseamnă alte tipuri de conţinut”, a spus ministrul Educaţiei.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a afirmat că problema este „pe cine învăţăm, dar şi cu cine învăţăm şi cu ce învăţăm”. Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, a spus că fiecare tânăr trebuie să înveţe ce înseamnă cyber security

Distribuie
Informații Articol

Cele mai noi știri

14 mai 2024

Se lanseaza primul model dedicat limbii romane pentru inteligenta artificiala de tip ChatGPT