De la începutul tranziției spaniole până în prezent, principala deficiență a economiei spaniole a fost incapacitatea acesteia de a genera locuri de muncă de calitate pe o bază durabilă pentru majoritatea populației active. Această incapacitate a adus ratele șomajului la niveluri insuportabile în perioadele de recesiune din țara noastră. Prin urmare, în urma reconversiei industriale, rata șomajului a ajuns la 21,6 % în 1986, criza economică din 1993 ridicând-o la 24,5 %, în timp ce criza financiară din 2008 a atins 27 % în perioada cea mai acută a crizei din 2013. Întrucât rata șomajului în rândul populației tinere este, de obicei, de aproximativ două ori mai mare decât cea a populației generale, într-o țară precum Spania, perioadele de recesiune înseamnă că aproape jumătate din populația tânără este șomeră. Rata șomajului în rândul tinerilor (sub 25 de ani) a ajuns la 56,9 % în 2013.
Probabil că nu este nevoie de o prevalență mai mare în economia spaniolă decât crearea de locuri de muncă mai decente și mai durabile. Nu este vorba despre crearea de locuri de muncă, ci despre crearea de locuri de muncă care generează o valoare adăugată ridicată, cu condiții de muncă decente, cu salarii ridicate, care să asigure, de asemenea, contribuții ridicate la asigurările sociale. Stabilitatea locului de muncă este, de asemenea, esențială pentru a asigura perspective satisfăcătoare de dezvoltare a carierei pentru majoritatea cetățenilor. Deși datele din cea mai recentă anchetă asupra forței de muncă (T2022) par a fi pozitive în ceea ce privește numărul de locuri de muncă create, acestea nu ascund precaritatea și calitatea scăzută a multora dintre noile locuri de muncă create, care sunt menite să furnizeze servicii cu valoare adăugată scăzută.
Dacă crearea de locuri de muncă de calitate este atât de răspândită, trebuie să ne întrebăm ce strategie ar determina o societate să genereze multe locuri de muncă de calitate. Rodrick și Stantcheva (2021) propun un nou model de guvernanță bazat pe patru piloni, care urmează să fie dezvoltat împreună și prezentat mai jos.
Primul pilon constă în elaborarea unor politici active de ocupare a forței de muncă aliniate la mediul de afaceri. Politicile active de ocupare a forței de muncă sunt intervenții efectuate cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pentru a-i îndruma și a-i forma în scopul de a-i înzestra cu competențele necesare pentru a ajunge la un loc de muncă sau pentru a-și schimba locul de muncă. Cu toate acestea, trebuie recunoscut faptul că aceste măsuri nu au atins întotdeauna obiectivele dorite în materie de ocupare a forței de muncă, parțial datorită faptului că au fost efectuate orientări și cursuri de formare în funcție de nevoile întreprinderilor. Acești autori propun consolidarea „programelor de formare sectorială”, a căror particularitate este aceea că întreprinderile din sector sunt cele care determină tipul de formare necesară pentru întreprinderile lor și cele care, prin cooperare publică/privată, stabilesc căile pentru persoanele active până la intrarea lor pe piața forței de muncă.
Al doilea pilon se bazează pe acordarea de prioritate din partea publicului dezvoltării politicilor industriale care generează niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă și de calitate. Până în prezent, stimulentele publice pentru investițiile întreprinderilor au ca obiectiv principal subsidiar crearea de locuri de muncă. Cu toate acestea, acești autori susțin necesitatea de a promova din partea publicului orice investiție comercială care are o „perspectivă a ocupării forței de muncă”, și anume că întreprinderile care beneficiază de ajutoare publice pentru investiții trebuie să se angajeze să întreprindă anumite acțiuni direct legate de ocuparea forței de muncă, cum ar fi crearea unui anumit număr de locuri de muncă decente și stabile, colaborarea cu furnizorii locali, evitarea relocării unei părți a producției lor sau angajamente de formare față de angajați. După cum vedem, obligațiile întreprinderilor care beneficiază de stimulente pentru a inova în ceea ce privește ocuparea forței de muncă pot varia, în funcție de fiecare caz în parte, dar este clar că locurile de muncă bune pot fi create numai de întreprinderi sau instituții bune, iar autorii susțin că ajutoarele publice pentru investiții ar trebui să aibă această „perspectivă de ocupare a forței de muncă”.
Al treilea pilon constă în stimularea tehnologiilor „favorabile locurilor de muncă”, și anume a căror punere în aplicare determină crearea altor sarcini care, la rândul lor, creează activități și, prin urmare, locuri de muncă (tehnologii strălucitoare), spre deosebire de altele care înlocuiesc în esență forța de muncă (tehnologii mediocre). Autorii propun ca guvernele să poată aplica „teste prospective privind ocuparea forței de muncă”, care să identifice prioritățile în materie de cheltuieli publice pentru inovare. Această abordare face necesară regândirea tipului de stimulente pentru investiții în dezvoltarea tehnologică, care, la rândul său, determină întreprinderile să regândească tipul de dezvoltare tehnologică care trebuie abordată. Înlocuirea lucrătorilor dintr-un lanț de asamblare cu roboți poate fi atractivă pentru o întreprindere. Dar, în împrejurimi, ar trebui să caute modalități de a crea locuri de muncă pentru fabricarea acelorași roboți, care să le sporească eficiența.
Pilonul 4 stabilește necesitatea de a impune politici economice internaționale care să protejeze standardele sociale și de muncă interne. În cadrul acestui pilon, autorii stabilesc necesitatea de a include dispoziții obligatorii privind drepturile lucrătorilor atunci când întreprinderile își desfășoară activitatea în alte țări.
Acești piloni ar trebui, la rândul lor, să fie abordați în cadrul stabilit de Comisia Europeană, care a identificat în mod clar principalele domenii în care să se investească în următorii ani. În primul rând, tehnologiile care ajută Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. În al doilea rând, tehnologiile care accelerează procesul de digitalizare. În aceste două domenii în creștere este nevoie, mai mult ca niciodată, de crearea și dezvoltarea unor întreprinderi de calitate, care să creeze locuri de muncă de calitate.
Sarcina nu este ușoară, deoarece nu este nesemnificativ să se identifice întreprinderile care au capacitatea de a genera multe locuri de muncă de calitate sau teritoriile în care să le stimuleze. Este nevoie de curaj și curaj. Vor exista cu siguranță greșeli, dar ceea ce este clar este că industria a dovedit că generează mai multe locuri de muncă de calitate și mai durabile decât serviciile cu valoare adăugată scăzută. Este urgent să se reindustrializeze Spania, cu accent pe crearea de locuri de muncă de calitate.
Grupul de reflecție AMETIC
