În întreaga regiune europeană, deficitul estimat de forță de muncă în domeniul securității cibernetice este de 424.000 de profesioniști (ISC2, 2024) – iar într-o lume a dispozitivelor hiperconectate, acest decalaj nu mai este doar o problemă de resurse umane, ci o vulnerabilitate structurală.

Această vulnerabilitate este amplificată de internetul obiectelor (IoT), care conectează dispozitivele fizice – de la senzori industriali și echipamente medicale la contoare inteligente și produse de consum – la rețele, astfel încât acestea să poată face schimb de date. Pe măsură ce aceste tehnologii sunt implementate în infrastructura critică, sistemele industriale, asistența medicală și serviciile publice, gestionarea riscului cibernetic depinde nu numai de instrumentele tehnice, ci și de faptul dacă organizațiile au oameni capabili să se coordoneze între inginerie, guvernanță, achiziții publice și operațiuni sub o presiune reală.

Acest Digital Brief examinează de ce mediile IoT rămân dificil de securizat din punct de vedere structural, modul în care fragmentarea forței de muncă a devenit o vulnerabilitate ascunsă și cum arată un răspuns credibil. Pe baza dovezilor furnizate de Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), IBM X-Force, ISC2, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Centrul de excelență cooperativ de apărare cibernetică al NATO (CCDCOE), aceasta urmărește trecerea de la protecția tehnică la reziliența operațională și susține că dezvoltarea competențelor digitale la scară largă este elementul cel mai urgent și mai subfinanțat al strategiei europene în materie de securitate cibernetică.

De la atacul din sectorul energetic danez din 2023 la obiectivele deceniului digital al UE și la Strategia privind o uniune a competențelor din 2025, articolul conectează incidentele din lumea reală la angajamentele de politică, la datele privind forța de muncă și la abordările practice în materie de formare – inclusiv exerciții de simulare și microînvățare integrată – care încep să elimine decalajul dintre ceea ce cer cadrele de reglementare ale Europei și ceea ce poate oferi în prezent forța sa de muncă.

Cuvinte cheie

#Securitatea cibernetică IoT, #forța de muncă din domeniul securității cibernetice, #reziliența operațională, #competențele digitale, #reziliența cibernetică

Cum extinde transformarea hiperconectată a Europei suprafața atacurilor cibernetice?

În mai 2023, atacatorii au compromis 22 de companii energetice daneze în cel mai mare atac coordonat asupra infrastructurii critice daneze de până acum. Punctul de intrare nu a fost un exploit sofisticat de tip zero-day care să vizeze un sistem clasificat. A fost un firewall – un dispozitiv de margine implementat pe scară largă care protejează sistemele de control industrial. Un patch era disponibil. Au fost emise avertismente. Dispozitivele vulnerabile au rămas neprotejate, iar unsprezece companii au fost compromise simultan în câteva ore. Unele au fost obligate să se deconecteze în întregime de la rețeaua energetică națională (SektorCERT, 2023).

Incidentul ilustrează ceva ce statisticile singure nu pot: în mediile hiperconectate, cea mai slabă verigă dintr-un lanț de securitate este rareori cea mai complexă din punct de vedere tehnic. Este veriga neglijată – dispozitivul fără patch-uri, dependența de furnizor necartografiată, echipa care nu a primit instruire în securitatea tehnologiei operaționale.

Transformarea digitală a Europei accelerează această provocare la scară largă. Ecosistemele interconectate leagă acum infrastructura critică, serviciile publice, platformele cloud, sistemele industriale, lanțurile de aprovizionare și tehnologiile conectate pentru consumatori. Extinderea mediilor IoT, a tehnologiilor Industry 4.0, cum ar fi producția inteligentă și automatizarea industrială, și a infrastructurii ciber-fizice creează noi niveluri de hiperconectivitate. Datele Eurostat arată că 70 % dintre cetățenii UE utilizează deja dispozitive IoT în viața lor de zi cu zi, în timp ce 48 % dintre întreprinderile europene mari au implementat dispozitive conectate în cadrul operațiunilor lor (Eurostat, 2024).

Pe măsură ce aceste sisteme devin mai strâns cuplate, consecințele unei singure defecțiuni se propagă mai departe și mai repede. Perturbările operaționale, eșecurile furnizorilor și incidentele cibernetice nu mai rămân izolate – traversează granițele digitale și fizice, afectând simultan continuitatea producției, rețelele de transport, furnizarea de asistență medicală și aprovizionarea cu energie.

În acest mediu, securitatea cibernetică nu mai înseamnă doar protejarea sistemelor individuale. Este vorba despre asigurarea faptului că organizațiile – și oamenii din cadrul acestora – pot continua să funcționeze atunci când aceste sisteme sunt atacate.

De ce este IoT atât de dificil de securizat din punct de vedere structural?

În ciuda creșterii gradului de conștientizare a securității cibernetice și a atenției reglementărilor, mediile IoT rămân dificil de securizat din punct de vedere structural – iar motivele sunt specifice modului în care aceste sisteme sunt construite, implementate și întreținute.

Spre deosebire de sistemele tradiționale de tehnologie a informației (IT), mediile IoT distribuie responsabilitatea între dispozitive, furnizori, platforme cloud, infrastructură industrială și servicii terțe fără vizibilitate unificată sau proprietate clară. Organizațiile pot avea dificultăți în a urmări ce dispozitive sunt conectate, în a identifica furnizorii care sprijină operațiunile critice sau în a înțelege modul în care perturbările dintr-o zonă le pot afecta pe celelalte. Aceasta nu este în primul rând o defecțiune tehnică – este una organizațională și de guvernanță. După cum raportează IBM X-Force, dispozitivele periferice, cum ar fi routerele, switch-urile și gateway-urile de rețea privată virtuală (VPN), reprezintă mai mult de 75% din toate atacurile cibernetice legate de IoT, tocmai pentru că se află la granița dintre mediile gestionate și cele negestionate, adesea întreținute de diferite echipe în conformitate cu standarde diferite (IBM, 2026).

Profilul de vulnerabilitate al dispozitivelor IoT complică acest lucru. Mai mult de jumătate dintre vulnerabilitățile cunoscute ale IoT nu necesită autentificare pentru a fi exploatate, ceea ce înseamnă că atacatorii pot obține controlul de la distanță al dispozitivelor fără a avea nevoie de acreditări furate sau de campanii de phishing (IBM, 2026). Multe sisteme conectate și industriale rămân în funcțiune timp de decenii. NIST observă că durata de viață a sistemelor tehnologice operaționale poate depăși 20 de ani, lăsând organizațiilor hardware sau software care nu mai este acceptat și nu poate fi corectat sau actualizat în funcție de noile vulnerabilități (NIST, 2023).

Aceste dependențe au consecințe în lumea reală. În mediile industriale și operaționale, un incident cibernetic nu rămâne digital. Industria prelucrătoare pentru al cincilea an consecutiv rămâne sectorul cel mai atacat la nivel mondial, reprezentând 27,7 % din toate incidentele monitorizate (IBM, 2026). În domeniul asistenței medicale, 54 % dintre atacurile cibernetice implică ransomware care vizează dispozitive medicale conectate, fiecare încălcare provocând în medie nouăsprezece zile de perturbare a departamentului de urgență (Comisia Europeană, 2025). Atunci când sistemele digitale sunt încorporate în operațiuni fizice, limita dintre o defecțiune de securitate cibernetică și o defecțiune de siguranță publică devine periculos de subțire.

Prin urmare, securizarea mediilor IoT depinde atât de coordonare și guvernanță operațională, cât și de protecția tehnică – iar această dependență plasează forța de muncă, nu doar tehnologia, în centrul problemei.

De ce fragmentarea forței de muncă devine vulnerabilitatea ascunsă a securității IoT?

Multe defecțiuni de securitate cibernetică IoT provin nu numai din vulnerabilitățile tehnice, ci și din dificultatea tot mai mare de a coordona responsabilitățile de securitate în medii interconectate. Pe măsură ce platformele cloud, sistemele industriale, serviciile publice, lanțurile de aprovizionare și dispozitivele conectate devin din ce în ce mai conectate, securitatea cibernetică depinde de echipele de inginerie, operațiuni, achiziții publice, conformitate, guvernanță și răspuns la incidente care se coordonează eficient în timpul perturbărilor.

Amploarea problemei subiacente a forței de muncă face ca această coordonare să fie mai dificilă decât ar trebui. În întreaga regiune europeană, deficitul de forță de muncă în materie de securitate cibernetică este estimat la 424 000 de profesioniști (ISC2, 2024), în timp ce analiza OCDE privind piața forței de muncă a constatat că cererea de profesioniști în domeniul securității cibernetice crește mai rapid decât cea a altor ocupații din țările europene examinate (OCDE, 2024). În mod critic, problema s-a mutat de la una a numărului de angajați la una a capacității: 95 % dintre organizații raportează că lacunele în materie de competențe – nu doar numărul de angajați – au cauzat în mod direct incidente de securitate semnificative în ultimul an (ISC2, 2025). Modelele tradiționale de securitate cibernetică au fost concepute în jurul unor echipe tehnice de securitate izolate. Mediile hiperconectate au făcut ca aceste modele să fie depășite.

Tabelul 1 – Deficitul de forță de muncă în materie de securitate cibernetică din Europa pe scurt

Surse: Studiul ISC2 privind forța de muncă în materie de securitate cibernetică 2025; OCDE, 2024; Comisia Europeană, 2025.

Decalajul este cel mai accentuat în mediile tehnologice operaționale (OT) – sistemele care controlează procesele fizice, cum ar fi mașinile industriale, rețelele energetice și rețelele de transport. Deficitul de competențe în materie de securitate cibernetică OT în Europa este estimat la între 30 000 și 45 000 de roluri neocupate, concentrate în producție, energie, transporturi și utilități (ISC2, 2025). Aceste roluri sunt mai greu de ocupat din punct de vedere structural decât pozițiile IT standard, deoarece necesită profesioniști care pot face legătura între două domenii distincte: protocoalele de securitate IT convenționale, pe de o parte, și sistemele de control industrial moștenite – inclusiv sistemele SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition) și sistemele de control industrial (ICS), care gestionează procese fizice critice, cum ar fi generarea de energie electrică, tratarea apei și automatizarea producției – cerințe de siguranță fizică și continuitate operațională, pe de altă parte. O organizație poate avea o echipă de securitate IT cu personal complet și poate fi în continuare expusă critic, deoarece nimeni din acea echipă nu are experiență practică în OT.

Această fragmentare creează un efect cumulativ. Aplicarea Directivei NIS2 a extins cerințele obligatorii de securitate la mii de instalații industriale europene care anterior nu aveau nicio funcție oficială de securitate cibernetică, sporind cererea de competențe specifice OT mai repede decât poate crește rezerva de talente (Comisia Europeană, 2024). În același timp, 76 % dintre persoanele care lucrează în prezent în roluri europene în materie de securitate cibernetică nu dețin acreditări oficiale, iar până la 66 % provin din domenii netehnice – ceea ce înseamnă că forța de muncă care acoperă aceste lacune nu dispune de o pregătire structurată (Comisia Europeană, 2024).

Recunoscând acest lucru, cadrele europene încep să redefinească ce înseamnă capacitatea de securitate cibernetică în medii interconectate. Cadrul european de competențe în materie de securitate cibernetică (ECSF) al ENISA, Directiva NIS2 și Academia de competențe în materie de securitate cibernetică a UE reflectă trecerea de la expertiza tehnică izolată la coordonarea continuă între guvernanță, inginerie, gestionarea furnizorilor și reziliența operațională. Întrebarea este dacă dezvoltarea forței de muncă se mișcă suficient de repede pentru a se potrivi cu ritmul amenințării.

Ce necesită reziliența operațională dincolo de competențele tehnice în materie de securitate cibernetică?

Mediile hiperconectate expun limitele modelelor de securitate cibernetică axate în principal pe protecția tehnică și prevenirea incidentelor. Întrebarea nu mai este doar dacă o organizație poate opri un atac – este dacă poate continua să funcționeze atunci când un atac reușește.

Cadrele de reziliență operațională emergente reflectă în mod direct această schimbare. Cea mai importantă evoluție recentă este introducerea funcției „Govern” (Guvernanță) ca ancoră centrală a NIST Cybersecurity Framework 2.0. Spre deosebire de predecesorul său, care a tratat guvernanța ca un element pasiv în cadrul funcției de identificare, CSF 2.0 plasează guvernanța în centrul întregului cadru – cerând conducerii executive să își asume securitatea cibernetică ca risc principal de afaceri, să definească apetitul pentru risc organizațional și să se asigure că dependențele lanțului de aprovizionare sunt monitorizate continuu, mai degrabă decât auditate periodic (NIST, 2024). În mod critic, CSF 2.0 stabilește că o organizație este la fel de rezilientă ca cel mai slab furnizor terț – un principiu care corespunde direct vulnerabilitățile lanțului de aprovizionare IoT descrise în secțiunile anterioare.

În Europa, Regulamentul privind reziliența cibernetică extinde și mai mult această responsabilitate, responsabilizând din punct de vedere juridic producătorii pentru securitatea cibernetică a produselor conectate pe parcursul întregului lor ciclu de viață operațional – nu numai la punctul de vânzare (Comisia Europeană, 2024). Împreună, aceste cadre reprezintă o trecere structurală de la conformitatea periodică la reziliență prin proiectare: integrarea capacității de a absorbi, de a se adapta și de a se redresa în urma perturbărilor în arhitectura sistemelor și a organizațiilor încă de la început, în loc să trateze reziliența ca pe ceva adăugat după o criză (Deloitte, 2023; WEF, 2024).

Această transformare remodelează modul în care organizațiile evaluează capacitatea forței de muncă. Certificarea statică, la un moment dat, în raport cu un standard nu mai este suficientă pentru a demonstra pregătirea operațională. Capacitatea forței de muncă este evaluată din ce în ce mai mult prin teste comportamentale, exerciții de pregătire bazate pe roluri, analize de simulare și tablouri de bord operaționale care măsoară modul în care indivizii și echipele funcționează sub presiune – nu doar ce calificări dețin. Cadrul european de competențe în materie de securitate cibernetică al ENISA sprijină această schimbare prin definirea a 12 profiluri profesionale în ceea ce privește misiunile, sarcinile, aptitudinile, cunoștințele, competențele și interdependențele acestora (ENISA, 2022). WEF consolidează acest lucru în mod direct, susținând că tehnologia și procesele sunt inutile din punct de vedere operațional dacă forța de muncă nu are hotărârea și conștientizarea situației pentru a acționa în consecință (WEF, 2024).

Implicațiile pentru dezvoltarea forței de muncă sunt semnificative: consolidarea capacității de securitate cibernetică a internetului obiectelor în Europa nu este în primul rând o chestiune de angajare a unui număr mai mare de persoane cu certificatele adecvate. Este o chestiune de modul în care acești oameni sunt instruiți să opereze.

Cum poate Europa să construiască forța de muncă în materie de securitate cibernetică a internetului obiectelor de care are nevoie urgentă?

Extinderea numărului de profesioniști în domeniul securității cibernetice este doar o parte a soluției. Perspectivele globale în materie de securitate cibernetică ale WEF afirmă în mod direct că producerea mai multor experți nu va rezolva problema – capacitatea de securitate trebuie distribuită întregii forțe de muncă, nu concentrată într-o echipă tehnică restrânsă (WEF, 2026). Mediile hiperconectate necesită capacități operaționale multidisciplinare care combină expertiza tehnică cu coordonarea, conștientizarea guvernanței, supravegherea furnizorilor și luarea deciziilor sub presiune. Modelele tradiționale de dezvoltare a forței de muncă – formarea statică, specializarea izolată și certificarea periodică – nu sunt concepute pentru a realiza acest lucru.

Arhitectura politică a Europei recunoaște amploarea provocării. Programul deceniului digital al UE stabilește un obiectiv de 20 de milioane de specialiști în domeniul TIC până în 2030, securitatea cibernetică fiind menționată în mod explicit ca domeniu prioritar – însă previziunile actuale sugerează că UE va ajunge la doar 12 milioane în ritmul actual al progreselor (Comisia Europeană, 2023). Ca răspuns, Uniunea competențelor, publicată în martie 2025, angajează Comisia Europeană să accelereze Academia de competențe în materie de securitate cibernetică și să extindă rețelele de campusuri cibernetice în toate statele membre (Comisia Europeană, 2025). Începând din 2021, Comisia a investit aproximativ 600 de milioane EUR în inițiative privind competențele în materie de securitate cibernetică, cu o alocare specifică de 10 milioane EUR pentru IMM-uri și organizațiile din sectorul public (Comisia Europeană, 2025). Aceste angajamente se încadrează în cadrul mai larg al Pilonului european al drepturilor sociale, care stabilește dreptul la formare și la învățare pe tot parcursul vieții ca principiu fundamental al unor piețe ale forței de muncă echitabile și funcționale – plasând ferm dezvoltarea forței de muncă în domeniul securității cibernetice a internetului obiectelor în agenda socială și digitală a Europei (Comisia Europeană, 2021). Acestea sunt angajamente semnificative – dar numai investițiile nu schimbă modul în care oamenii învață să funcționeze sub presiune.

De aceea, mediile de simulare devin mai degrabă esențiale pentru dezvoltarea forței de muncă decât complementare acesteia. Exerciții precum Cyber Europe (ENISA) și Locked Shields (CCDCOE NATO) demonstrează ceva ce formarea în clasă nu poate reproduce: reziliența operațională nu depinde de expertiza tehnică individuală, ci de capacitatea mai multor funcții organizaționale de a se coordona simultan în timpul perturbării. În Locked Shields – cel mai mare exercițiu de apărare cibernetică live-fire din lume, care implementează peste 5 500 de sisteme virtualizate reprezentând infrastructura critică a unei națiuni – echipele competente din punct de vedere tehnic eșuează în mod constant dacă funcțiile lor juridice, de comunicații sau de guvernanță nu pot funcționa sub presiune alături de ele (CCDCOE NATO, 2024). Exercițiul arată ceea ce confirmă și incidentele reale: o criză nu este niciodată doar un eveniment tehnic.

Pentru organizațiile care nu pot desfășura exerciții la scară largă, microînvățarea încorporată oferă o completare practică. În loc să îndepărteze echipele cu personal insuficient de la monitorizarea în direct pentru cursurile de mai multe zile – o realitate operațională care face ca 36 % dintre echipele europene de securitate să nu poată avea acces la formare, deși au nevoie de aceasta – microînvățarea oferă module concentrate de trei până la zece minute direct în fluxurile de lucru zilnice, declanșate de sarcini sau comportamente specifice (ISC2, 2025). Cercetările arată în mod constant că oamenii uită până la 70% din conținutul de formare de lungă durată în termen de 24 de ore; livrată contextual, învățarea specifică sarcinii aplicată imediat este menținută mult mai mult timp. Platformele europene, inclusiv SoSafe (Germania), Hoxhunt (Finlanda) și Avatao (Ungaria), au operaționalizat această abordare în mod specific pentru contextele de securitate cibernetică, integrând coaching-ul comportamental direct în instrumentele pe care echipele le utilizează deja.

Împreună, aceste abordări reflectă o transformare mai amplă în filosofia dezvoltării forței de muncă: de la formare periodică, bazată pe acreditări, la consolidarea continuă, adaptivă și integrată din punct de vedere operațional a capacităților – astfel cum se reflectă în Cadrul european de competențe în materie de securitate cibernetică al ENISA și în programul în continuă evoluție al Academiei de competențe în materie de securitate cibernetică a UE de parteneriate între industrie și mediul academic.

Concluzie: De la protecția tehnică la reziliența capacităților

Firewall-urile care au eșuat în Danemarca în 2023 nu au fost cea mai slabă verigă, deoarece erau inferioare din punct de vedere tehnic. Acestea au fost veriga cea mai slabă, deoarece organizațiile responsabile pentru ele nu aveau oamenii, procesele și formarea necesară pentru a le menține în siguranță. Aceasta este condiția de bază pe care a urmărit-o acest articol: pe măsură ce mediile IoT se extind în infrastructura critică, lanțurile de aprovizionare și serviciile publice din Europa, factorul limitativ al rezilienței în materie de securitate cibernetică este din ce în ce mai uman și organizațional, mai degrabă decât tehnic. Cadrele, reglementările și investițiile se aliniază, dar valoarea lor depinde în întregime de capacitatea Europei de a construi o forță de muncă capabilă să funcționeze în medii interconectate sub o presiune reală. În sistemele hiperconectate, un lanț este la fel de puternic ca oamenii care îl întrețin.

Context pentru România

În România, Directiva NIS2 a fost transpusă prin OUG nr. 155/2024, iar Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) este autoritatea competentă. Extinderea obligațiilor de securitate la entități care până acum nu aveau o funcție dedicată – inclusiv în energie, transport, sănătate sau producție – face ca recomandările analizei privind formarea interdisciplinară, exercițiile de simulare și microînvățarea să fie direct relevante pentru organizațiile românești.

Despre autor

Irina Saavedra este specialistă în tehnologie de reglementare (RegTech) și antreprenoare cu peste 15 ani de experiență în domeniul bancar, al gestionării averii și al consultanței, inclusiv poziții la Bank of America Merrill Lynch și Bank of Cyprus. Cariera ei s-a concentrat pe intersecția dintre reglementarea financiară, reziliența operațională și transformarea digitală – combinând experiența instituțională profundă cu profunzimea implementării tehnice în Salesforce Financial Services Cloud, Data Cloud și IA. Ea deține un MBA și este certificată atât de Salesforce, cât și de IBM în implementarea tehnologiei. Ea a contribuit cu feedback la proiectul de orientări al Comisiei Europene referitor la Regulamentul privind reziliența cibernetică (CRA), concentrându-se asupra punctelor de presiune legate de punerea în aplicare, inclusiv asupra limitelor de prelucrare a datelor la distanță, a dependențelor de părți terțe și a alinierii între cadre între CRA, NIS2 și DORA. Este implicată activ în Alianța europeană pentru IMM-uri digitale și în inițiativa „Conturarea viitorului digital al Europei”. Lucrările sale publicate acoperă interpretarea în materie de supraveghere și practica de punere în aplicare în cadrul DORA, reziliența operațională, guvernanța IA, protecția datelor și pregătirea pentru reglementare. Irina este fondatoarea IS-Consulting Services, o consultanță de reglementare care operează pe piețele din CEE și DACH, și fondatoarea și autoarea modelului de reglementare REG-DIGITAL – un model de raționament determinist de supraveghere dezvoltat în 2025 și validat ca participant la FCA Digital Sandbox, pregătindu-se pentru implementarea comercială în 2026.

Sursă: conținut european preluat și tradus de pe Digital Skills and Jobs Platform.