Știri

Guvernul României a aprobat legea privind protecția sistemelor informatice

Postat pe:

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind protecția sistemelor informatice ale autorităților și instituțiilor publice în contextul invaziei declanșate de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Actul normativ este inițiat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID).

„Am inițiat proiectul într-un context mai larg, în care partenerul strategic, Statele Unite ale Americii (de câțiva ani de zile) și, mai recent, state membre UE (precum Italia sau Germania), au interzis în mod expres soluțiile software despre care există date că permit guvernului rus să penetreze sistemele și rețelele informatice ale instituțiilor care apelează la astfel de produse și servicii. Am sesizat că, inclusiv în perioada recentă, autorități publice de nivel local din România continuă să vizeze achiziția de astfel de soluții rusești, fără a putea ține cont de riscurile și vulnerabilitățile aferente”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

Guvernul României, prin MCID, se aliniază astfel tendinței tuturor statelor membre ale Uniunii Europene de a emite recomandări sau acte normative care impun propriilor instituții publice să schimbe soluțiile antivirus dacă le folosesc pe cele care provin direct sau indirect din Federația Rusă, deoarece există riscul ca Rusia să exploateze aceste soft-uri într-un atac cibernetic.

Proiectul de lege aprobat astăzi stabilește cadrul juridic și instituțional general și necesar în vederea interzicerii în România a achiziționării și utilizării de către autoritățile și instituțiile publice, de la nivel central și local, a produselor și serviciilor software de tip antivirus, cu proveniență din Federația Rusă.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii (pentru care ministerul va solicita procedură de urgență), aceste servicii vor trebui deconectate, dezinstalate de la rețelele și sistemele informatice ale entităților și instituțiilor publice de nivel central și de la nivel local, cu sprijinul MCID, Autorității pentru Digitalizarea României, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Măsura este una temporară, în acord cu regulile prevăzute de art. 53 din Constituție, și produce efecte pe întreaga durată a invaziei declanșată de Federația Rusă împotriva Ucrainei, până la data semnării unui tratat de pace sau a unui acord permanent de armistițiu care să consfințească integritatea teritorială a Ucrainei.

Distribuie
Informații Articol

Cele mai noi știri

14 mai 2024

Se lanseaza primul model dedicat limbii romane pentru inteligenta artificiala de tip ChatGPT