Știri

Migrația creierelor. Cum poate fi oprită și cum i se poate schimba cursul (consultare online)

Postat pe:

Expresia „migrația creierelor” (brain drain) se referă la emigrarea personalului calificat din cauza faptului că, în zona în care trăiesc,  nu sunt cerute competențele lor. O parte dintre ei au competențe digitale avansate, iar procesul se referă la plecarea lor din statele membre UE către alte zone ale lumii.

 

Migrația creierelor este un fenomen identificabil la nivel național sau regional și poate genera probleme suplimentare în regiunile cu tendințe spre depopulare. Ea micșorează mai ales potențialul creșterii economice și diminuează șansele ca regiunile afectate să atragă investiții profitable. Un rol important în depopulare este o medie de vârstă ridicată care afectează mai ales în mediul rural.

Se preconizează că în următorii zece ani populația în vârstă de peste șaizeci și cinci de ani va crește cu 25% în o cincime din regiune UE. Simultan, populația activă va scădea cu 4% în medie, ajungând până la 10% în aceeleași regiuni.

Această inițiativă UE este menită să analizeze acest fenomen, cauzele sale și mai ales consecințele pe termen lung. Obiectivul ei este de a găsi soluții adecvate pentru a îi putea inversa fluxul. Participarea la această consultare este deschisă tuturor până la miezul nopții pe data de 21 iunie 2022.

Pentru a contribui, accesați:

https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/13394-Brain-drain-mitigating-challenges-associated-with-population-decline-communication-_en

Distribuie
Informații Articol

Cele mai noi știri

29 ianuarie 2024