Bune Practici

Primul curs de inteligență artificială pentru învățământul preuniversitar din România

Organizat și susținut de ARIA (Asociația Română pentru Inteligență Artificială) și UPIR (Uniunea Profesorilor de Informatică din România), primul curs inteligență artificială pentru învățământul preuniversitar este prezentat de specialiști Bitdefender, profesori din Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea și specialiști Google DeepMind UK.

Cursul reprezintă o etapă din proiectul AI pentru școli și licee din România lansat în anul 2019 de cercetători de la DeepMind Google prin organizația ARIA (Asociația Română pentru Inteligență Artificială), respectiv Dr. Viorica Pătrăucean și Dr. Răzvan Pașcanu. La aceștia se adaugă specialiști din țară și din străinătate menționați mai jos.

Prima prezentare a proiectului a avut loc în vara anului 2019, la Gălăciuc Vrancea, în cadrul seminariilor tradiționale ale Olimpiadei de Inovare și Creativitate Digitală – InfoEducație. Ideea a fost primită cu entuziasm de profesorii prezenți, lucru care a încurajat echipa să dezvolte mai departe proiectul.

În 2020, conținutul științific elaborat de cei doi cercetători împreună cu colaboratorii lor a fost organizat și postat pe o platformă dedicată, www.pyml.ro. Adaptarea a fost realizată de profesorii dr. Miana Arișanu și Antonia Haller de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea. Organizarea tehnică, implementarea web a fost susținută de dr. ing. Vlad Tudor, CEO L&S Infomat, o cunoscută editură de manuale de specialitate pentru informatica din liceu.

Între timp s-a lucrat și pentru construirea unei comunități de elevi și profesori care au adoptat programa și lucrează / predau / învață pe acest suport. Estimăm un număr de peste 100 de profesori de liceu și peste 400 de elevi.

În anul 2021 a început lucrul pentru elaborarea programei de curs pentru liceu (Introducere în învățarea automată ca ramură a inteligenței artificiale) și validarea acestuia la Ministerul Educației. La programă au lucrat dr, Viorica Pătrăucean, dr. Răzvan Pașcanu și profesorii Antonia Haller, dr. Miana Arișanu și Emil Onea. Programa Introducere în învățarea automată ca ramură a inteligenței artificiale a fost aprobată de Ministerul Educației prin ordinul nr. 4049 din 14.06.2022

În octombrie 2022 a fost lansată prima etapă de instruire online pentru profesori prin prezentări săptămânale de cursuri de inițiere în sprijinul profesorilor care predau sau intenționează să lucreze cu grupe de elevi în cadrul unor ore opționale sau extracurriculare.

Pentru început, cursul cuprinde 4-5 secvențe de introducere, ce înseamnă  Inteligență Artificială, modul de lucru pe platforma Colab (un mediu interactiv de învățare pe care elevii pot rula secvențe de cod (program) fără să instaleze vreo aplicație pe calculatorul propriu), primii pași în realizarea de programe simple folosind algoritmi de învățare automată.

În etapele următoare, în comunitate vor fi active două universități de prestigiu din România prin bunăvoința dr. Radu Gramatovici, prorector la Universitatea din București și a dr.ing. Răzvan Rughiniș, prodecanul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica București.

Pentru cei interesați, câteva linkuri utile, cu primul curs înregistrat:

Menționăm întreaga echipă de specialiști care au lucrat pro bono pentru elaborarea lucrărilor accesibile elevilor și profesorilor de liceu:

  • Corina Gurău, Wayve London
  • Cristina Garbacea, University of Michigan
  • Elena Burceanu, Bitdefender Bucharest
  • Emanuela Haller, Bitdefender Bucharest
  • Florin GogianuBitdefender Bucharest
  • Ioana Bica, University of Oxford & Turing Institute
  • Iulia Duță, Bitdefender Bucharest
  • Miruna Pîslar, DeepMind Paris
  • Răzvan Pașcanu, DeepMind London & EEML
  • Viorica Pătrăucean, DeepMind London & EEML

 

Despre autor: Emil Onea este profesor de informatică, director executiv UPIR (Uniunea Profesorilor de Informatică din România).

Distribuie
Informații Bune Practici
Când începe​

12/10/2022T00:00:00
Când se termină

22/10/2022T00:00:00
Zonă Georgrafică​

România

Cele mai noi Bune Practici